Ouă enterobioză vermicularis
Sus Calea principala de infectie este reprezentata de cea fecal-orala maini murdare si alimente contaminateinsa exista si autoinfectie exogena si endogena. Spre deosebire de foarte multi alti paraziti intestinali, E. Doar in tubul digestiv au conditii propice dezvoltarii si inmultirii.
Examen materii fecale la ouă de helminţi
Pacientul se infecteaza cel mai adesea cu oua embrionate. Ouale se transforma in adulti in aproximativ 1 luna. Acestia se localizeaza temporar in intestinul subtire, apoi in cel gros.
Dupa imperechere masculul moare iar femela ramane in cec pana la maturarea oualor. In acel moment femela migreaza spre anusiese in afara organismului gazdei si le depune in zona perianala, sau in pliurile mucoasei anale. Procesul are loc noaptea, in timp ce gazda doarme si rezultatul este depozitarea a de oua in exterior. Ouale sunt depuse intr-o substanta foarte pruriginoasa care este secretata de femela. Pruritul cauzat de aceasta substanta este intensificat si de miscarile pe care le executa femela si care in final vor determina pacientul sa se scarpine intens.
Astfel, ouale ajung sub unghii, pe degete, pe lenjeria intima.
Dupa ce si-a depus ouale, femela moare si ea. Ouale sunt sferice, si au dimensiuni de ordinul micronilor de aceea nu pot fi vazute cu ochiul liber.
Enterobius Vermicularis (Oxiuris vermicularis)
Sunt inconjurate de substante care le confera aderenta la piele si haine. Evolutia oualor continua in afara uterului femelei inca 6 ore, pana se ajunge la stadiul de ou embrionat. Acestea sunt apoi ingerate, ajung in duodensi se matureaza in aproximativ 45 de zile.
Ouale pot rezista in mediul extern saptamani sunt rezistente chiar si la apa. Infectia se poate transmite foarte usor, in cadrul aceleiasi familii, in colectivitatile din gradinite, scoli si nu trebuie asociata cu lipsa masurilor de igiena. Oxiuroza ouă enterobioză vermicularis o boala care poate fi tratata foarte eficient cu medicamente antiparazitare.
- Scapă repede de paraziți în organism
- Enterobius vermicularis oxiurii Tratamentul si prevenirea oxiurilor Infectia cu oxiuri este cea mai comuna infectie intestinala din lume Infectia cu oxiuri este cea mai comuna infectie intestinala din lume, conform Centrulor pentru Controlul si Prevenirea Bolilor din SUA.
- Vierme de ou și enterobioză, Mod de transmitere
- Cum se tratează medicamentele pentru condilom
- Enterobius vermicularis - Wikipedia
Simptome frecvente Sus Cele mai frecvente simptome ale pacientilor cu oxiuroza sunt reprezentate de prurit si senzatie de disconfort cu localizare perianala. Majoritatea pacientilor cu E. In cazuri mai grave pruritul devine foarte sever si afecteaza semnificativ viata pacientului, nu il lasa sa se odihneasca noaptea.
Enterobiaza
Pacientul cu enterobioza poate sa scada in greutate si sa devina foarte anxios comparativ cu perioada in care era sanatos. Enterobius vermicularis nu determina probleme importante de sanatate si nu asociaza riscuri de aparitie a altor boli.
Totusi, pruritul poate determina aparitia unor leziuni in regiunea perianala ce se pot complica adesea cu suprainfectarea determinata de flora bacteriana care populeaza acea zona.
Parazitii adulti colonizeaza temporar intestinul subtire, iar dupa fecundare femelele migreaza in colon mai ales in zona cecului. Cand toate ouale ajung la aproximativ acelasi stadiu de dezvoltare, femelele migreaza si le depun in pliurile anale, in timpul noptii. Pruritul puternic este datorat prezentei femelei in pliurile anale, ceea ce determina ca gazda sa se scarpine involuntar, astfel incat ouale ajung pe lenjeria si pe degetele persoanei in cauza. Aceste caracteristici ale ciclului biologic al Enterobius vermicularis duc la concluzia ca o metoda coproparazitologica clasica examen direct, in strat gros, etc.
Datorita perioadei de incubatie foarte lungi lunipacientii vor prezenta simptome mult dupa contactul infectant initial. Oxiuroza nu poate fi diagnosticata pana cand nu apar simptomele.
Enterobius vermicularis (oxiurii)
Metode de diagnostic Sus Diagnosticarea oxiurozei nu este deloc complicata: medicul va intreba pacientul amanunte referitoare la simptomele actuale, debutul lor si ouă enterobioză vermicularis, la antecedentele medicale personale si heredo-colaterale familiale pentru a descoperi si alte infectii, apoi va efectua examenul fizic local cu inspectarea atenta a zonei anale si perianale. Medicul va incerca sa recolteze probe biologice din regiune cu ajutorul unei metode speciale pentru oxiuroza, test cu scotch - in care o bucata sterila de celofan este lipita perianal, apoi examinata microscopic pentru a se determina prezenta oualor de E.
Principii terapeutice Sus Tratamentul oxiurozei trebuie facut cat mai rapid. Medicamentele administrate pot fi din clasa OTC over the counter, care nu au nevoie de reteta pentru a fi eliberate sau speciale, care se elibereaza doar pe baza de prescriptie medicala. Medicamentele sunt capabile sa opreasca evolutia bolii, sa scada contagiozitatea si sa previna reinfectia. Sfaturi profilactice Pentru a limita pericolul de extindere a infectiei sau pericolul de autoinfectare, pacientii sunt sfatuiti: - ouă enterobioză vermicularis se spele cat mai corect si frecvent pe maini, in special dupa folosirea toaletei si inainte de masa; - sa evite contactul mainilor cu regiunea perianala; - sa isi taie unghiile; - sa isi spele regulat hainele si lenjeria de pat; - sa faca baie si sa isi ouă enterobioză vermicularis lenjeria intima zilnic.
Daca un membru al familiei este diagnosticat cu oxiuroza, toti membrii acelei familii vor trebui investigati deoarece exista riscul ca infectia sa-i fi afectat si pe ei. Cauze Sus Enterobius vermicularis este agentul etiologic al oxiurozei enterobioza.
Pacientul se infecteaza prin ingestia oualor embrionate, prin alimente sau apa infectata, fie prin maini murdare. Calea digestiva si hpv oropharyngeal cancer recurrence sunt cele mi frecvente moduri de contaminare a pacientului.
Viermii adulti populeaza de obicei ileonul terminal, cecul, apendicele vermiform si colonul ascendent proximal. Ei se gasesc in lumenul intestinal, nu au caracter invaziv decat daca gazda este imunocompromisa.
Dupa copulare, femela migreaza in rect si daca nu este eliminata cu materiile fecale in exterior, iese in perineu unde isi depune ouale. Acestea devin infectante in ore si se mentin viabile in conditii propice de mediu chiar si 3 saptamani.
O alta modaliate de infectare este autoinfectia endogena - daca ouă enterobioză vermicularis stau foarte mult timp in regiunea anala, in special in pliurile mucoasei anale, in conditii de igiena precara, din noua ies larve care migreaza ascendent, intra in colon si ajung in cec, unde vor forma viermele adult, reluand ciclul infectiei. Infectia cu E. Acestea sunt si motivul principal al esecurilor terapeutice.
Cei mai frecventi factori de risc asociati acestei infectii si perpetuarii ei sunt in principal: - varsta: cu cat pacientul este mai mic, cu atat este mai expus infectiei.
Cel mai adesea sunt afectati copiii cu varsta intre ani - colectivitatile: infectia se transmite chiar si in cadrul aceleiasi familii.
Daca un membru este diagnosticat cu enterobioza cel mai probabil si alte persoane vor fi descoperite ca fiind pozitive la testari. Tratamentul trebuie adresat tuturor membrilor pentru a preveni reaparitia.
Simptomatologie E. Majoritatea pacientilor sunt asimptomatici sau paucisimptomatici si nu sunt constienti ca sunt infectati. Uneori infectia se poate remite in absenta tratamentului.
Cele mai frecvente simptome includ: - prurit anal sau vulvar - somn nelinistit care poate perturba activitatile din cursul zilei, cauzand o stare permanenta de oboseala si neatentie - usturime sau chiar durere la urinat - nicturie - urticarie aceasta este comuna tuturor parazitozelor - pierderea apetitului si scaderea in greutate - dureri abdominale insotite de modificarea tranzitului intestinal: scaune mucoase, diareice - vaginitecervicitesalpingite in special in cazurile grave, diseminate - stare de anxietate permanenta.
Aceasta simptomatologie foarte variata impune realizarea unui diagnostic diferential. Acesta include: ascaridioza, giardioza, apendicita, dermatita de contact, boala intestinala inflamatorie, dermatita perianala secundara unei igiene deficitare, cervicita.
